În vârstă de 94 de ani (împliniti pe 21 aprilie), regina Elisabeta a II –a este cel mai longeviv monarh din istoria Marii Britanii. A fost încoronată ca regină pe 2 iunie 1953, la Westminster Abbey, la vârsta de 27 de ani. În prezent are 64 de ani de domnie.
Fiind cel mai longeviv monarh din istoria Marii Britanii, ea a încercat să-și facă domnia mai modernă și mai sensibilă la un popor în schimbare, menținând în același timp tradițiile asociate coroanei, potrivit Biography.com.
Câteva date biografice importante despre regina Elisabeta a II-a:
- Elisabeta a II-a s-a născut la 21 aprilie 1926, la Londra.
- Începând cu vârsta de 14 ani, a început să-și asume îndatoriri publice. Prima sa apariție publică a fost în 1942, când a fost să inspecteze trupele armatei, apoi a început să-și însoțească părinții în vizite oficiale în Marea Britanie.
- În 1945 s-a alăturat Serviciului Teritorial Auxiliar pentru a ajuta poporul aflat în război. S-a antrenat cot la cot cu alte femei britanice pentru a fi expertă în șofat și mecanică. În timp ce munca ei de voluntariat a durat doar câteva luni, i-a oferit o privire într-o altă lume, non-regală. Împreună cu sora sa Margaret, a avut o experiență vie în afara monarhiei când li s-a permis să se amestece anonim printre cetățeni de Ziua Europei.
- La 20 noiembrie 1947 s-a căsătorit cu vărul ei îndepărtat Philip Mountbatten (un nume adoptat din partea mamei sale), la Westminster Abbey din Londra.
- În 1948 li s-a născut primul copil – Charles, apoi fiica Anne – 1950, Andrew – 1960 și Edward – 1964.
- Este fiica celui de-al doilea fiu al regelui George al V-lea. După ce unchiul ei Eduard al VIII-lea a abdicat în 1936 (ulterior devenind duce de Windsor), tatăl ei a devenit regele George al VI-lea, iar ea a devenit moștenitoare prezumtivă. Elisabeta a preluat titlul de regină după moartea tatălui ei, pe 6 februarie 1952.
- La 26 iulie 1958 fiul ei – Prințul Charles – a devenit moștenitorul principal și a fost numit Prinț de Wales, fiind investit la 1 iulie 1969, 11 ani mai târziu.
- Pe 15 noiembrie 1977 a devenit bunică, când Prințesa Anne a născut un băiețel.
- În 2002 a sărbătorit al 50-lea an pe tron printr-un eveniment numit ”Golden Jubilee”, ce a fost urmat de mai multe festivități în Londra.
- În 2011, luna mai, a făcut o călătorie istorică în Irlanda, devenind atât primul monarh britanic care a vizitat republica irlandeză, cât și primul care a pus piciorul în Irlanda din 1911
- În 2012, a sărbătorit „Diamond Jubilee”, marcând 60 de ani pe tron.
- Pe 9 septembrie 2015, a depășit recordul Reginei Victoria de 63 de ani și 216 zile de domnie.
Cine-i este alături reginei Elisabeta a II-a în vremea pandemiei
De-a lungul timpul, de dinainte să fie încoronată ca regină, Regina Elizabeta a II-a a Marii Britanii a fost înconjurată de câini. Există mai multe fotografii care o înfățișează în timp ce ține în brațe o anumită rasă de câine – corgi galez, mai exact.
În 2015, tabloidele britanice au relatat că regina a decis să nu mai crească câini – la bătrânețe -, ea fiind îngrijorată că un câine tânăr va trăi mai mult decât ea și că nu vrea să lase niciun corgi în urmă.
Mai mult, în 2020 se zvonea că regina nu mai deține niciun corgis – ultimul, Willow, a murit în 2018. Cu toate acestea, se pare că în curtea regală mai existau 2 dorgis, Candy și Vulcan.
Conform Vogue.com, pe 13 martie 2020, în timp ce pandemia de coronavirus devenea din ce în ce mai agresivă în Marea Britanie, regina Elisabeta a II-a s-a așezat pe bancheta din spate a Bentley-ului ei și a plecat de la Palatul Buckingham spre castelul Windsor. Reporterii au observat în acel moment că pe bancheta din spate se afla și Candy, unul dintre câinii rămași la curtea regală, de care, se pare, regina nu s-a putut despărți și l-a luat cu ea.
Sursa foto aici.
Articol realizat de Sanziana C. – redactor femeiintendinte.ro
Lasă un răspuns