Yoga, această practică antică, oferă multe beneficii vieții femeii moderne, la nivel fizic și emoțional. Este bine-cunoscut faptul că yoga este din ce în ce mai apreciat de oamenii din întreaga lume, dar iată care sunt avantajele de top pe care le poate oferi acest antrenament femeilor.
Întărește sistemul articular
Yoga este unul dintre cele mai sigure exerciții; nu descompune cartilajul articular și se concentrează asupra sănătății articulațiilor. Concentrarea pe aliniere și echilibru te va învăța să asculți corpul, fără să te grăbești. Spre deosebire de alte exerciții, yoga nu este competitiv și se concentrează pe întreținerea fizică pe termen lung. Pe măsură ce crește flexibilitatea articulațiilor, este mai puțin probabil să-ți răsucești o gleznă sau să te rănești la o căzătură. Durerea articulară cauzată de inflamație se va diminua, de asemenea, cu un stil de viață sănătos și practică regulată de yoga.
Îmbunătățește forța corpului
Yoga implică multe moduri de a ține propria greutate corporală și de a angaja mușchii în moduri care construiesc puterea foarte repede. Metoda de respirație în yoga permite un aport mai mare de oxigen, care ajută și la construirea musculaturii puternice. Mai mult, varietatea mișcărilor permite mușchilor să se dezvolte cu o flexibilitate adecvată și se concentrează asupra întăririi întregului corp.
Îmbunătățește digestia
Digestia suferă când stilul de viață este dezordonat și alimentația nesănătoasă. Diversele poziții din yoga ajută în procesul de digestie și sunt special concepute pentru a elimina alimentele din pereții intestinali și de a le trimite în direcția bună. De exemplu, constipația cronică care afectează atât de mulți oameni și provoacă alte complicații grave de sănătate va fi de domeniul trecutului cu o practică regulată de yoga.
Induce gândirea pozitivă
Yoga eliberează endorfine, substanțe chimice din creier, care dau o stare de bine, de pozitivitate. Cu cât practici mai mult yoga, cu atât te vei simți mai bine. Yoga a fost folosită pentru terapie și pentru tratamentul abuzului de substanțe nocive. De asemenea, ajută la reglarea hormonilor pentru a echilibra emoțiile. Vei fi mai optimistă cu privire la viitor, pe măsură ce creativitatea este stimulată și vei începe să vezi mai multe opțiuni pentru a ajunge acolo unde-ți dorești.
Crește nivelul de stimă
Yoga ajută la construirea încrederii, deoarece le ajută pe femei să-și accepte corpul așa cum este. Te învață să dezvolți o relație sănătoasă cu corpul tău și să nu gândești negativ asupra ta,. Vei depăși obstacole precum frica și vei descoperi ceea ce este cu adevărat important pentru tine. Pe măsură ce dezvolți o practică obișnuită și sesizezi progresul, te vei simți mult mai bine și vei reuși să obții tot ce îți dorești. Yoga te învață să descoperi modalități practice de abordare a temerilor pe care le ai.
Menține corpul tânăr (fizic și psihic)
Yoga este practica sănătoasă care ajută organismul să se păstreze tânăr, fizic și psihic. Creșterea nivelului de oxigen va aduce pielii strălucire, îmbunătățind în același timp și nivelul de colagen, proteină esențială a pielii. De asemenea, ajută la renunțarea obiceiurilor care te îmbătrânesc, precum fumatul sau consumul excesiv de alcool.
Yoga oferă mai multă energie pentru a menține un stil de viață activ din toate punctele de vedere, păstrând aspectul tânăr.
Articole realizat de Sânziana C. – redactor femeiintendinte.ro
Lasă un răspuns